© Andra Pătrăşcanu (Simionescu)*, Revista Cosmos nr. 154 iunie 2020 și nr. 155 iulie 2020
*S.C. Arta în Carpaţi S.R.L., Iaşi, România
Basmele, lengendele și miturile lumii nu-s fantezii sau produse ale imaginației unor oameni, așa cum se susține în general, ci-s “documente” cu informații ca oricare alte mesaje și din care se conturează profilul vieții spirituale și prospere a unei civilizații. Adeseori, se vorbește de eroi solari, de Feți-Frumoși care au aspirat la transcederea condiției umane, obținând Tinerețea fără Bătrânețe și Viața fără de Moarte. Tranzitând dimensiunile, se luptau cu balauri și își vindecau conștiința, rănile și bolile trupului cu ajutorul gândurilor, al cântecelor și al apei. Se spune că veneau pe pământ la Apele Inferioare, la anumite izvoare tămăduitoare de “apă vie” și “apă moartă”. Un astfel de exemplu este în basmul Harap-Alb: “Fata Împăratului Roșu răpede pune capul lui Harap-Alb la loc, îl înconjoară cu cele trei smicele de măr dulce, toarnă apa moartă, să steie sângele și să se prindă pielea, apoi îl stropește cu apa vie. Atunci Harap-Alb îndată învie și, ștergându-se cu mâna la ochi, zice suspinând: - Ei, da’ din greu mai adormisem! – Dormeai tu mult și bine Harap-Alb, de nu eram eu, zise Fata Împăratului Roș, sărutându-l cu drag și dându-i iar paloșul în stăpânire”. Apoi, eroii solari se duceau la constelații în ceruri, la Apele Superioare de cristal sau la Apele de diamant, își găseau pacea și se uneau cu liniștea și Sinele.
Fascinați de aceste povești, cercetători români și nu numai au constatat că apa vie și apa moartă au mișcări magnetice. Mai mult, structura lor este asemănătoare cu cea a acidului dezoxiribonucleic (ADN) din cromozomi și reprezintă suportul materialului genetic. Apa vie, denumită științific și apa biologică, fierbe la 105°C și nu îngheață la 0°C. Ea captează și reemite instantaneu o energie cosmică ce reprezintă izvorul de întreținere al vieții și este optic activă în sens levogir (deviază planul luminii polarizate spre stânga). Acest tip de apă se găsește în izvoarele de munte, în izvoarele din zone cu păduri de stejar și din zone vulcanice (“acolo unde se bat munții în capete”), dar și în apa distilată, în apa natural alcalină. În lipsa apei de izvor, “apa vie” poate fi asimilată și din sucurile din legume și fructe proaspete (după o oră de la extracție, proprietățile apei vii scad la jumătate). O altă metodă recomandată este maceratul la temperatura camerei, în apă plată a unei ideograme de cupru, (lasat timp de minim opt ore, de regulă 24h și maxim șapte zile în funcție de ciclul lunar și solar), a legumelor rase (de ex.: morcovi). După strecurarea legumelor, apa devine “apă vie”, se poate bea, dar se poate folosi și ca fertilizator la plante. De asemenea, apa de la robinet, fiind tratată cu nitriți, nitrați, metale grele (ex.:plumb) și clor nu este apă vie. Pentru dezinfectarea ei, fierberea nu este o soluție întrucât temperatura ridicată crește concentrația lor, uneori dezvoltând radicali liberi, care pot afecta organismul (ex.: tiroida). Însă, puteți dezinfecta apa potabilă punând o linguriță de argilă (luată de la magazinele naturiste) la un litru de apă potabilă. Similar, apa se va încărca cu energie cosmică și va alcaliniza sângele. Apa biologică preparată în casă se lasă să stea câteva ore în bătaia luminii și a soarelui. Ambianța camerei trebuie să fie una plăcută (se ascultă muzică clasică, se evită certurile), deoarece persoana care pregătește ritualul, va adresa naturii o rugăciune sau sincere gânduri și sentimente de iubire. Astfel, are loc procesul de restructurare moleculară a apei în vederea echilibrării energetice a organismului. Mai mult, dacă în natură rotația planetei și a câmpului ei electromagnetic amprentează apa vie, persoana care prepară apa vie acasă, va folosi un vas ceramic cu gât și-l roti cu mâna dreapta spre stânga, creând un vortex ce modifică structura magnetică a apei. Apa moartă, denumită științific și apa antagonică, are rolul de a inhiba procesele vitale și este optic activă în sens dextrogir (rotește planul de polarizare al luminii spre dreapta). Ea se găsește și în apa distilată alături de apa neutrală, care are rol de cărăuș al toxinelor din corp.
Indiferent de sursa apei vii (ex.: izvor, suc de fructe, apa potabilă dezinfectată cu argilă sau cupru), este dăunătoare stocarea în recipiente/sticle de plastic. Acest material, deși este ieftin din punct de vedere financiar și des utilizat în industria alimentară și cosmetică, este totuși toxic întrucât în compoziția sa se regăsesc multe chimicale (ex.: Bisfenol A), care dezechilibrează sistemul endocrin (glandele, hormonii etc.). Apa vie se lasă la soare și se depozitează în vase a căror compoziție este una organică, cea mai indicată fiind ceramica, pentru că lutul menține alcalinitatea. În sezonul rece se recomandă ceramica închisă la culoare sau pictată (ex.: cea neagră de Marginea, jud. Suceava), în sezonul cald cea portocalie. Cu alte cuvinte, vasele din plastic nu pot întreține polarizarea luminii din apa vie, rotația spiralată levogiră a atomilor nu mai are loc. În consecință, apa vie nu mai este alcalină și însuflețită, ci își schimbă polaritatea și devine apă moartă, ducând la creșterea acidității și la dezvoltarea bacteriilor în stomac. Mai mult, plasticul nu păstrează vitaminele și mineralele apei vii, pe când ceramica da. Astfel, vara apa vie este oxigenată, răcoroasă, menține nivelul de glucoză necesar în corp și ne ferește de insolații, iar iarna temperatura apei este optimă pentru gât. Calitățile și modalitățile de utilizare a apei moarte/vii și ale lutului erau cunoscute și civilizațiilor antice-neolitice (ex.: Egipteni, Nazca, Cucuteni-Trypillia, Vădastra, Gumelnița, Yangshao-Majiayao). Mărturii privind acest cult sunt înseși vasele ceramice, unele având o capacitate de 1L, altele însă ajung și la 8L. Pe fundul unor ulcioare, căni, farfurii, strachine și supiere, la exterior sau la interior sunt prezente spirale levogire pictate sau incizate. Gâtul și suprafața lor sunt îmbogățite și cu alte tipuri de spirale: unele imită valurile apei, altele sunt în pereche Yin-Yang, iar altele sunt simple levogire-dextrogire. Vasele cu spirale dreptunghiulare sau cu unghi de 90° probabil erau destinate conservării alimentelor solide (ex.: făină, cereale, fructe și semințe uscate).
Enigma polarizării luminii în apă l-a fermecat și pe austriacul Viktor Schauberger. Ca și civilizațiile predecesoare, el a studiat curgerea râurilor, pârâurilor și a izvoarelor și a înțeles misterul apei vii-apei moarte. I-a descoperit scurgerea în forme răsucite, circulare și formarea vârtejurilor. A observat că perimetrul unui cerc este un sistem închis care izolează interiorul de restul energiei din univers, în timp ce spiralele de tip foietaj sunt un sistem deschis. Cele anti-orar generează apa vie, precum și răcorirea, răcirea și purificarea aerului; ele constituie o formațiune “aspirant-implozivă”, care ne apare ca o curbură spațială infinită. Implozia are la bază un vortex auto-întreținut, unificator, ce susține viața și sănătatea, determină creșterea puterii de absorbție energetică și evoluează în mediu fluid, având un efect ordonator și de reducere a temperaturii mediului. Spiralele dextrogir (cu rotația în sensul acelor de ceasornic) produc apa moartă, încălzirea aerului, explozie, presiune, fragmentare, epuizarea resurselor, boală și chiar moarte. Imitând natura, el a creat un complex de tuburi cu diametru progresiv mai mic, oferindu-i apei tendința de a curge în spirală, într-o turbulență cicloidă. Când iese din tub, are loc o eliberare gigantică de energie. Mai mult, i-a venit și ideea realizării unor mașinării al căror principiu l-a definit astfel: „Dacă aerul sau apa se învârt într-o formă ondulată numită coloidală, rezultă o acumulare de energie care poate să provoace levitaţia”. Astfel, în timpul celui de-al doilea razboi mondial, el a conceput mai multe discuri zburătoare pentru nazişti, care funcţionau pe un mod de „propulsare cu vortex lichid” (o tehnologie care ar anula gravitaţia), submarine, sisteme de purificare a aerului şi aparate de producere neconvenţională a energiei electrice. Toate acestea se bazau pe deplasarea apei sau aerului prin „ţevi răsucite” sau „ţevi cu filet” care nu erau altceva decât forme spiralate. Potrivit inventatorului, mișcarea apei sau a aerului în sens centripet, adică din afară spre înăuntru, nu mai creează nicio opoziție, nici o fortă de frecare și atunci apa care circulă prin țevi generează o energie egală cu pătratul vitezei de deplasare.