© Andra Pătrăşcanu (Simionescu)*, Revista Cosmos mai 2020
*S.C. Arta în Carpaţi S.R.L., Iaşi, România
Urmare întrebărilor: “Ce a declanșat Big Bang-ul?”, “Ce a fost înainte de Big Bang?”, “Care este sursa misterioasă a energiilor ce determină expansiunea spațiului-timp a universului?”, fizicianul teoretician Nikodem Poplawski de la Universitatea New Haven consideră universul nostru ca fiind o gaură neagră născut dintr-un alt univers printr-o gaură neagră. Mai mult, când câmpul găurii negre este puternic răsucit, se formează ceea ce noi numim materie.
Câmpurile cosmice cunoscute generic sub denumirea de „singularitate energetică” sau „găuri negre-quasari”, „găuri negre-găuri albe” sunt precum convertorii, ele spiralează şi răsucesc spațiul-timp creat de liniile electromagnetice, generând oscilaţii strălucitoare cvasi-periodice. Datorită mișcării spiralate, cercetătorii au constatat două etape principale. Etapa de absorbție, moment în care câmpul gravitațional se spiralează și devine o gaură neagră ce aspiră praf cosmic, materie, stele şi alte găuri negre. Este ca și cum am răsuci o linguriță într-un borcan cu miere, gaura formată reprezentând gaura neagră, iar liniile spiralate din miere reprezentă vortexul spațiu-timp al găurii negre. Cea de-a doua etapă este cea de emisie, moment în care liniile câmpului își schimbă polaritatea și devin un bec luminos denumit quasar sau, probabil, o gaură albă. Se emit diverse energii și radiaţii, inclusiv radiații radio, jeturi luminoase spiralate şi bulgări de particule, unii de mărimea sorilor sau a planetelor. Deci, quasarii se alimentează cu materie de la gaura neagră din centrul galaxiilor sau a stelelor și prin schimbarea polarității energetice o readuce la stadiul de energie și radiație. În multe cazuri, aceste nuclee galactice strălucitoare emit și noi particule. Pentru a înțelege complexitatea procesului cuantic în 4D, imaginați-vă un cordon sau o eșarfă pe care o spiralați, cu mâna stângă răsuciți în sensul acelor de ceasornic și cu mâna dreaptă răsuciți în sensul invers al acelor de ceasornic. Răsuciți tot mai mult cordonul în jurul propriei axe, până începe a face noduri și aparent și găuri. Similar, prin rotație liniile energetice ale universului se răsucesc în bucle locale spațiu-timp și formează aparentele găuri negre, quasari și materia specifică. Curenții formați din mișcările opuse, determină două forțe: una care împinge materia și una care o atrage, apărând iluzia deplasării particulei, a bulgărilor sau a orbitei planetelor în vastul câmp gravitațional spațiu-timp.
Astfel de fenomene au fost observate, de pildă, la gaura neagră Markarian 335 din constelaţia Pegasus. Jeturi cârlionțate cu materie se văd și la gaura neagră din galaxia Messsier 87. La Perseus A 3C84 din galaxia NGC s-au văzut jeturi de plasmă, la super masiva gaură neagră din centrul galaxiei PKS 1413+ 135 au fost identificate particule de gaz, similar şi la cea din centrul galaxiei NGC 5548 aici norii de gaz şi vântul aproape eclipsau gaura neagră. Quasarul APM 08279+5255 este situat în constelaţia Lynx, în preajma unei găuri negre de 20 de miliarde de ori mai mare decât Soarele nostru. Întrucât regiunea prezintă foarte mult gaz și umiditate, cercetătorii au observat că quasarul emite un volum uriaş de apă. Întreaga zonă deține cca. 140 de trilioane de ori mai multă apă decât toate oceanele la un loc de pe Pământ. De asemenea, în imensul disc cu vapori de apă au fost localizate stele tinere aflate în procesul de formare. Alcătuirea stelelor în discurile de apă, gaz şi praf a fost înregistrată şi la alte galaxii, inclusiv la Calea Lactee. Aici au fost observate emisii strălucitoare de raze X din centrul găurii negre Sagittarius A* şi, în mod similar, se consideră că aceasta este responsabilă pentru formarea discului galactic și a stelelor. Totodată, cercetători au constatat că există o relație misterioasă între masa găurii negre din centrul unei galaxii și masa galaxiei în sine, ca și cum formarea celor două este reglementată de același proces. Mai mult, datele studiilor efectuate de Dr. Jan Boeyens de la Universitatea Pretoria și ale Dr. Francis Thackeray de la Universitatea Witwatersrand din Africa de Sud arată că spațiul-timp al galaxiilor (ex.: Galaxia Whirlpool M51) este în formă de spirală și că acesta este menținut într-o ordine bine prestabilită cu ajutorul secțiunii de aur. Cu alte cuvinte, omniprezența proporției phi este o caracteristică intrinsecă a spațiului-timp, drept urmare liniile câmpurilor găurilor negre-quasar formează spirale energetice locale de spațiu-timp asemeni unui foietaj. Acolo unde concentrațiile sunt puternic torsionate astronomii le pot vedea, numindu-le particule de gaz, apă, praf cosmic și chiar stele.
În acest sens, NASA și de la alte centre de observare cosmică iau în considerare posibilitatea existenței găurilor negre-quasari și în interiorul planetelor și sorilor. De pildă, tot mai mulți astrofizicieni cred că o gaură neagră-quasar ar putea fi și în interiorul Pământului. Similar, și în interiorul celorlalte planete, chiar dacă sunt gazoase precum Jupiter sau Saturn. În aceste cazuri, prezența curenților celor două forțe „atrage și împinge” și a găurilor negre-quasar ar putea explica nu doar crearea câmpurilor electromagnetice ale planetelor, dar și căldura lor internă, precum mișcările tectonice ce conduc la erupțiile vulcanice și la formarea continentelor. De asemenea, există teorii potrivit cărora o gaură neagră ar putea exista şi în centrul unui sistem solar şi ar putea menţine planete pe orbita sa. În acest sens, astrofizicienii ne asigură că posibila prezenţă a unei găuri negre în interiorul Soarelui nu constituie motiv de panică, întrucât planetele ar fi atrase de câmpul astrului ca şi până acum, dacă îşi păstrează actualele orbite. Drept urmare, bolta cerească cu toate constelaţiile sale rămâne aceeaşi, stelele din Calea Lactee continuând să orbiteze ca şi până acum în jurul super masivei găuri negre Sagittarius A*.